Cine zice că teambuildingul e doar despre distracție forțată și speech-uri motivaționale n-a fost cu echipa Oratorica la Pohrebea! Anul ăsta am schimbat rutina zilnică pe o zi plină de voie bună, cu mic dejun, conversații relaxate și revederi cu colegi pe care nu-i mai prinsesem de ceva timp la povești.
Apoi a urmat partea cea mai captivantă: activitatea Sherlock Holmes. Am fost împărțiți în echipe și, timp de câteva ore, am intrat în pielea unor detectivi care trebuiau să descopere un mister. A fost un joc plin de provocări, ne-a pus mintea la contribuție și ne-a făcut să lucrăm împreună mai bine ca oricând. Cu fiecare indiciu ne-am apropiat mai mult de soluție și, la final, am reușit să dezlegăm misterul. Ne-am dat seama cât de fain e să colaborezi când toți trag în aceeași direcție.

După un lunch delicios (Activis Teambuilding știe cum să-ți câștige inima și stomacul), am continuat cu activitățile outdoor. Am format alte echipe și am intrat în tot felul de provocări: de la scene inspirate din filme celebre și dansuri în grup, până la mici misiuni cronometrate și exerciții de colaborare. Fiecare echipă a avut propriul moment pe „scenă”, iar rezultatele au fost filmate și prezentate la final. Am râs cu atâta poftă privind rezultatele tuturor echipelor și ne-am ales cu un album întreg de poze haioase și de amintiri.

Seara ne-a găsit în jurul focului, cu chitara, un pahar de vin fiert și povești care au încheiat perfect ziua. A fost momentul ăla când simți că ești exact acolo unde trebuie, printre oameni faini, cu care te bucuri să lucrezi și să trăiești experiențe din astea.
Și dacă te întrebi cum e să faci parte dintr-o echipă care muncește cu pasiune și se distrează pe bune… hai la noi. Poate anul viitor vei face și tu parte din această poveste. 📩 Aplică la hr@oratorica.md