Team building-urile au devenit deja o tradiție mult așteptată de echipa Oratorica, iar fiecare ediție vine cu activități noi care ne motivează și ne ajută să ne dezvoltăm continuu. Anul acesta, sub genericul „Think Outside the Box,” ne-am aventurat în activități neobișnuite, menite să ne stimuleze creativitatea și colaborarea.
Am trăit o adevărată aventură plină de activități interactive care ne-au transportat înapoi în copilărie. Jocurile de logică au adus un strop de competiție sănătoasă, provocându-ne să luăm decizii rapide și eficiente sub presiune. Activitățile de origami ne-au testat creativitatea la maxim, și fiind atât de absorbiți în proces, am pierdut complet noțiunea timpului.
Pe lângă exercițiile dinamice, am avut parte și de un moment de respiro, în care membrii echipei s-au așezat la povești. A fost un prilej grozav să facem cunoștință cu noii colegi, să facem schimb de impresii și să râdem de întâmplările amuzante de la birou.
Am savurat ocazia de a petrece timpul împreună, departe de rutina zilnică din oficiu. Ne-am conectat cu colegii într-un mod mai informal și am descoperit cât de bine putem colabora ca echipă.
Dacă ești pasionat de predare și vrei să te alături unei echipe dinamice și prietenoase, nu ezita să ne trimiți CV-ul tău la hr@oratorica.md!